„Au spus unii pentru avva Ghelasie, că avea o carte de membrane (piei subțiri sau pergamente, care serveau în vechime în loc de hârtie), al cărei preț era de optsprezece bani. Și era scrisă într-însa toată Scriptura cea veche și cea nouă și se afla pusă în biserică, ca oricare dintre frați va voi, să o citească. Venind un frate străin să-l cerceteze pe bătrân, cum a văzut-o, a poftit-o, și după ce a furat-o, a fugit. Bătrânul nu l-a urmărit să-l prindă, măcar că pricepuse. Și mergând furul în oraș, a căutat s-o vândă. Și cum a găsit pe cineva care voia s-o cumpere, i-a cerut prețul de șaisprezece bani. Doritorul i-a spus: „Dă-mi-o întâi, ca s-o cercetez, și o să-ți aduc prețul”. Și i-a dat-o. El a dus-o la avva Ghelasie s-o prețuiască, spunându-i prețul cerut de vânzător. Bătrânul îi spuse: „Cumpăr-o, e bună și merită prețul pe care l-ai spus”. Plecând, omul îi spuse vânzătorului altceva decât spusese bătrânul: – I-am arătat-o avvei Ghelasie și mi-a spus că e scumpă și nu merită prețul pe care l-ai spus. – Nu ți-a mai zis nimic altceva? – Nu. – Nu mai vreau s-o vând. Și umilindu-se, merse la bătrân, căindu-se și rugându-l s-o ia înapoi, iar el nu voia s-o primească. Atunci i-a spus fratele: – Dacă n-o primești, nu voi avea odihnă. – Dacă nu vei avea odihnă, uite o iau. Și a rămas fratele acolo până la sfârșitul zilelor sale, întărit de lucrarea bătrânului.”

„Fraților, Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimele noastre. Și eu chem pe Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că, din cruțare pentru voi, n-am venit încă la Corint. Nu că doar avem stăpânire peste credința voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre, de vreme ce stați tari în credință. Și am judecat în mine aceasta, să nu vin iarași la voi cu întristare. Căci, dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? Și v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredințat despre voi toți că bucuria mea este și a voastră a tuturor. Pentru că, din multă supărare și cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea pe care o am cu prisosință către voi.”

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”